Hagi Tudose

            Hagi Tudose personajul principal din nuvela cu acelaşi nume Hagi Tudose, are ca trăsătura dominanta patima sa faţa de bani care-l dezumanizează si îl aduce in pragul nebuniei. Personajul este urmărit in evoluţie din copilărie si pana la bătrâneţe, pe măsură ce plăcerea de a economisii bani se transforma intr-o zgârcenie distrugătoare.

            Caracterizarea personajului se realizează atât direct, cat si indirect. Cele mai semnificative rămân însa faptele si vorbele personajului. Portretul personajului schiţat sumar de autor se completează treptat cu detalii semnificative:” Purta pe umeri o scurteica din lastic, galbena, spălăcita, pătata de untdelemn si picata cu ceara.” Deşi acasă „îngroapă mereu cazanele” cu galbeni, hagiului nu-i plăcea sa cheltuiască nimic.

            Ca sa nu plătească mâncarea el folosea diferite scuze cu multa viclenie: intra in prăvălii, gusta cate ceva pe motiv că încerca produsul, apoi pleca spunând ca sunt prea scumpe. Astfel bea si manca pe banii negustorilor, „deşi pe el îl dădeau banii afara din casa” Dorinţa lui de a nu cheltui nici un ban din cei strânşi pentru plăcerea de a-i avea si admira îl face sa-şi repare singur cizmele, sa-şi cârpească singur hainele.

            El pândeşte sa ia, ca un om nevoiaş cate o prescură de la biserica, cere cu împrumut câte o ţigara si se sustrage tuturor obligaţiilor comunităţii care ar presupune cheltuieli. De când era „de-o şchioapa”, pricepuse lumea. Când mama lui ii dădea bani sa-si cumpere un „simit” el nu cheltuia bănuţul, fiindcă ştia ca are o bucata de pâine in ghiozdan. Strângând ban lângă ban, el se gândea ce putea face cu banii, ca sa guste „bucuria lucrului pe care nu l-a cumpărat.” Prezentarea casei hagiului ne dezvăluie alte trăsături ale proprietarului.

            Căsuţa era mica si întunecoasa, zăvorâtă cu grija, cu pereţii „cojiţi si galbeni”, tavanul negru si prăfuit, mobilierul sărăcăcios, patul de scânduri acoperit cu o pătura lăţoasă, doua perne din paie si una de lâna „îmbrăcată intr-o fata soioasa” Viaţa hagiului a fost plina de privaţiuni,”fără foc, fără fiertura”. El nu a iubit pe nimeni,nu a avut familie, considerând ca prietenii, copiii si nevasta erau bani agonisiţi si ascunşi. Ultimele clipe ale hagiului dezvăluie tragismul acestei existente.

            Bătrân si bolnav, simţindu-şi sfârşitul aproape,văzând ca nu mai rezista in frig si foame, hagiul îşi calca pe inima si da un bănuţ nepoatei sa cumpere lemne pentru foc si sa-i facă o ciorba de găină. Considera aceasta dorinţa drept o ,,pofta de copil,, ,apoi se căieşte amarnic pentru banii cheltuiţi si-I cere nepoatei sa duca înapoi cărbunii, cenuşa, fulgii si bucăţile de carne ramase pentru a recupera jumătate din suma cheltuita. Moartea l-a găsit singur si bolnav, chinuit de frig si foame , neprimind nimic din puterea galbenilor strânşi o viată întreagă. ,, Săracu, ce bogat este!,,