Noaptea Sfantului Andrii

In noaptea Sfantului Andrii crestinii isi fac cruce pentru ca strigoii se aduna in frunte cu Satan. Cerul, natura, tot ce este in jurul nostru se tulbura. Se aude galagie si apoi un glas tipand stins de liniste. Incet stafiile in frunte cu Satan se ridica. Intai sub forma unor umbre apoi prinzand contur. Toate se indreapta spre cimitir si incep a vorbi despre relele pe care le-au facut in viata. Cand nu se asteapta nici un strigoi se aude un glas ceresc care spune ,,Foc si ura-n vecinie, pe voi cada pe voi vie!”. In acel moment oasele pacatosilor cad in morminte si zidurile sfinte ale cimitirului trece un foc dumnezeiesc.

Iapa lui Vodă

Acţiunea din poveste se petrece la hanul Ancuţei. Călătorii se mira de calul comisului Ioniţă; acesta le povesteşte cum la iapa sa s-a uitat cu mirare chiar Voda Mihalache Sturza.
Fiind pe picior de plecare comisul vede un boier la han, îi povesteşte acestuia nedreptăţile legate de o bucata de pământ si ca se duce la Voda sa-i facă dreptate.
Ajungând la Curtea Domneasca, comisul intra la Vodă si, auzindu-i vocea îşi da seama ca acesta era chiar boierul de la han. Voda ii face dreptate însa îl întreba ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi făcut-o. Răspunsul răzeşului(comisul Ioniţa)a fost următorul: " Eu vorba nu mi-o iau înapoi. Iapa-i peste drum.", iar Voda se amuza de răspuns.
Comisul încheie povestea arătând ca acel cal slab face parte din iapa lui Voda.

Baltagul

                O familie simpla de la tara formata dintr-un fecior si o tanara crescuti, ingrijiti si invatati sa munceasca de doi parinti Victoria si Nechifor Lipan. Nechifor Lipan, de meserie cioban, a plecat cu niste treburi departe de casa, mai exact sa dus sa cumpere niste oi dintr-un sat mai indepartat.

                Pe vremea cand el plecat la drum afara era inca frumos si cald, dar aceasta vreme prielnica nu a durat mult timp dupa plecarea lui. Imediat dupa ce Nechifor sa dus sa rezolve treburile vremea a devenit total neprielnica. Satul a fost cuprins de ger si ninsoare. Victoria ingrijorata de faptul ca sotul ei nu ia mai trimis nici o scrisoara sau macar un raspuns la nenumaratele scrisori trimise de femeie aceasta sa dus pentru a cere sfat parintelui. Acesta i-a spus sa tina post negru cateva vineri cat crede ea de cuviinta sa se roage si apoi sa plece sa il caute.

                Dupa ce a fost si a cerut sfat parintelui sa dus la o prietena si sa descarcat de toate grijile pe care l-e avea in suflet. Ea, Victoria, avea doua variante Nechifor Lipan a fost omorat sau si-a gasit linistea in bratele altei femei. Inca nu stia care este cea mai credibila. Dupa postul si rugaciununea care a durat atata timp incat a facut-o pe femeie sa fie mai nelinistita sa dus la o biserica mai mare a cerut ajutor unei icoane facatoare de minuni si a cerut ajutor unui alt parinte.

                Dupa o perioada mai scurta, cel drept, a plecat in cautarea sotului sau care din toamna nu a mai dat pe acasa si nu a dat nici un fel de semn de viata. A mers pana la un anumit punc in tovarasie cu un prieten apropiat a lui Nechifor. A urmat exact drumul pe care la parcurs el. A intrebat la fiacare crasma despre el, stiind ca acesta se opreste foarte des pentru a schimba o vorba cu oamenii ospitalieri. Pana a ajuns la ultima crasma unde a poposit Nechifor Lipan a strans mai multe informatii. A aflat ca acesta a cumparat doua treimi din oile pe care trebuia sa le cumpere si pe cealalta treime a data celor doi ciobani cu care a mers in tovarasie pana la ultima crasma unde a fost vazut. Si ca acolo ar fi vandut oile lui celor doi si ar fi facut cale intoarsa.

                Cu toate aceste informatii sotia sa dus la subrefect ca sa ii ceara sa se ocupe de caz si sa alerteze autoritatile. Ea insa isi continua cercetarea pe cont propriu. Cu ajutorul unor oameni minunati a reusit sai intrebe cate ceva pe cei doi tovarasi de drum. Peste ceva timp cercetarile femei au ajuns pana intro padure unde era o casa si unde din intamplare a gasit cainele lui Nechifor care i-a condus la cadavrul sotului Victoriei. Aceasta i-a spus subprefectului tot, iar acesta i-a interogat pe cei doi, dar femeia si-a exprimat dorinta de al inmormanta pe Nechifor cat mai repede si ca cei doi tovarasi de drum impreuna cu subprefectul sa vina la inmormantare. Dupa ce mortul a fost ingropat la masa femeia a inceput incet, incet sa ii acuze pe cei doi si la un moment dat a dezvaluit banuiala ei care la infuriat pe unui din tovarasi, cel vinovat. Gheorghita, fiul Victoriei, care avea baltagul cu care tatal lui a fost omorat in mana amenintat de vinovat a fost nevoit sa il raneasca cat de putin cu baltagul in frunte.

                Faptul ca era pe moarte la facut pe tovarasul de drum al mortumui sa recunoasca ca el la omorat pe Nechifor Lipan.

Caprioara din vis

          Intr-un grup de prieteni unde se discutau mai multe subiecte, printre altele se ajunge la subiectul viselor. Dintre toti s-a remarcat cel mai mult un sculptor batran care afirma ca visele sunt de mai multe feluri , dar cele mai importante sunt visele de premonitie. Batranul le povesteste prietenilor sai ca in tinerete el iubea vanatoarea si o considera o arta. El a fost invitat in apropierea Craciunuilui de niste cunostinte la vanoatoare. Acolo a vazut-o pe fiica acestora pe care a indragit-o din prima clipa. Aceasta a mers cu ei la prima zi de vanatoare, dar in a doua zi nu a mai venit. In noaptea aceea, inaitea zilei de vanatoare fata a avut un vis si acesta i-a prevestit ca se va intampla ceva. De aceea i-a dat sculptorului patru caini. Dupa cum a visat fata caini chiar i-au fost de folost sculptorului deoarece acesta sa pierdut. In noaptea aceea, petrecuta in salbaticie, in frig, a visat un flacau voinic care vana o caprioara. Flacaul din visul sau a vrut sa traga, dar a ramas incremenit fiindca acea caprioara s-a transformat intr-o fata superba. O lasa sa scape din cauza frumusetii ei. Cand se trezi scuptorul s-a dat seama ca afara era primăvară. La castel el a primit ingrijiri medicale si i s-a spus ca din cauza cainilor el a ramas viu si nevatamat. Ei l-au aparat cu pretul vietii. Cand a vrut sa-i multumeasca domnitei Irina a aflat ca nimeni nu mai e la castel. Batranul sculptor, si-a dat seama ca domnita Irina a plecat din mintea lui, iar caprioara din vis i-a inlocuit imaginea. Toata viata acesta a incercat sa sculpteze caprioara din vis care semana leit cu domnita Irina.

Chirita in provincie

      Chirita este casatorita cu Barzoi, un om instarit. Ea vrea sa devina din ce in ce mai bogata si sa intre si in randul boierilor. Cea mai mare dorinta a Chiritei este sa devina ispravniceasa, dar pentru asta mai intai trebuie ca sotul ei Barzoi sa devina ispravnic. Odata ce ea devine ispravniceasa crede ca va putea face abuzuri pentru a se imbogati. Impreuna cu ea locuieste si Luluta, una din nepoatele ei care din pacate a ramas orfana,  dar Luluta a mostenit o avere foarte mare. De aceea una din dorintele Chiritei este ca Luluta sa se casatoreasca cu Gulita, baiatul ei care nu are pic de creier in cap. Luluta insa il iubeste pe Leonas. Leonas se deghizeaza in diferite costumati si se da si drept om de rand. Prima oara se deghizeaza drept ofiter si ii face curte, Chirita ii da in dar portretul sau si se preface ca va pretui portetul. Dupa ce Chirita devine ispravniceasa vine costumat in actrita, iar Luluta se preface ca a innebunit si pretinde ca vrea sa se logodeasca cu acrita. Chirita fiind speriata de situatie incuviinteaza  logodna. Dupa ce se logodesc Leonas isi dcoate peruca si toata lumea este uimita. Chirita si Barzoi sunt nevoiti sa accepte casatoria deoarece intre timp Leonas a devenit ispravnic si o saptajeaza pe chirita cu portretul. 

Corigent la limba romana

          Ion Minulescu este elevul liceului dintr-un oras de provincie. In acest mic orasel scriitorului cunoaste pentru prima oara iubirea pentru o femeie. Numele acesteia este Margareta, menajera de la casa copilareasca a acestuia. El se ducea in vizite frecvente in fiecare vara la Steluta o ruda mai indepartata din alt oras. Intr-o vara dupa despartirea putin confuza de Margareta, Steluta i-a adus alinarea tanarului si a devenit a doua lui iubire din pacate si aceasta durand o perioada destul de scurta si cu o despartire destul de ciudata. Printre acestea el a mai iubito pe Kety si pe doamna Wendy Woods, daca stam sa n-e gandim la dragostea sciitorului din tara natala. Dupa ce a terminat liceul acesta a plecat la Paris pentru as continua studiile mai avansate. In Franta Ion Minulescu a intalnit o mai veche cunostinta din tara care i-a amintit de oraselul acela din provincie si careia ii impartasea o dragoste ascunsa de mai mult timp, dar de care uitase. Pana la urma cum ar fi fost firesc toate aventurile amoroase ale scriitorului din copilarie au luat sfarsit, dar au avut niste consecinte pentru ca la un moment dat acesta a ramas corigent la materia la care excela din cauza uneia dintre femeile din viata lui. Ion Minulescu a ramas corigent la limba romana. Dar asta nu la daramat la ambitionat mai mult si-a dat corigenta si a trecut-o cum era de asteptat. Si apoi dupa cum va spuneam mai sus s-a dus si si-a continuat studiile mai avansate in Franta, mai exact la Paris. Concluzia de final din perspectiva autorului este ca trebuie sa decida cine il cheama ,,Omul care imi vrea binele sau femeile care imi vor raul?”.

Dan, căpitan de plai

       Ei se grăbesc spre locurile cotropite de duşmani, aruncându-se in lupta unul intr-o parte,celălalt in alta parte,ambii făcând minuni de vitejie. Ursan este rănit, dar Dan nu-si părăseşte prietenul si îl apăra cu paloşul sau năprasnic. Fulga apare ca o vijelie si îşi răpeşte părintele. In acelaşi timp, apar si arcaşii din Orhei, care-I pun pe duşmani pe fuga.
            Ghirai,înfrânt, trece Nistrul si il ia prizonier pe Dan, care fusese si el rănit. După trei zile de disperare pentru ruşinoasa-I înfrângere, hanul tătar urzeşte planuri e răzbunare. Chemându-l pe viteazul oştean in cortul sau , el ii propune sa renunţe la legea strămoşeasca,salvându-si viaţa si acoperindu-se de daruri. Altfel, va muri de mana călăului. Bătrânul Dan refuza demn, preferând sa moara. Apoi îl roagă pe han sa-l lase sa mai sărute o data pământul tarii înainte de a muri. Impresionat, Ghirai îşi da consimţământul: îi dezleagă lanţurile si ii da chiar calul sau pentru a se întoarce in tara. După ce trece Nistrul, bătrânul oştean, respirând aerul Moldovei, mai priveşte o data printre lacrimi pământul ţarii, apoi îngenunchează, se închina si săruta cu smerenie glia străbuna. Revenit in cortul lui Ghirai ,romanul moare, trezind admiraţia duşmanului.

Două loturi

          Opera "Doua loturi" de I.L, Caragiale povesteşte drama unui om de rând, un om modest care credea ca l-a lovit norocul câştigând premiile cele mari al doua loterii.  Însă in desfăşurarea acţiunii ni se prezintă ca acesta nu mai găseşte bilete câştigătoare, căutându-le disperat pe tot parcursul întâmplărilor. Dar pana la urma găseşte lozurile câştigătoare, iar când sa încaseze premiul acesta afla ca avea numerele fiecare la cealaltă loterie. Finalul este unul propus de autor.

Hagi Tudose

            Hagi Tudose personajul principal din nuvela cu acelaşi nume Hagi Tudose, are ca trăsătura dominanta patima sa faţa de bani care-l dezumanizează si îl aduce in pragul nebuniei. Personajul este urmărit in evoluţie din copilărie si pana la bătrâneţe, pe măsură ce plăcerea de a economisii bani se transforma intr-o zgârcenie distrugătoare.

            Caracterizarea personajului se realizează atât direct, cat si indirect. Cele mai semnificative rămân însa faptele si vorbele personajului. Portretul personajului schiţat sumar de autor se completează treptat cu detalii semnificative:” Purta pe umeri o scurteica din lastic, galbena, spălăcita, pătata de untdelemn si picata cu ceara.” Deşi acasă „îngroapă mereu cazanele” cu galbeni, hagiului nu-i plăcea sa cheltuiască nimic.

            Ca sa nu plătească mâncarea el folosea diferite scuze cu multa viclenie: intra in prăvălii, gusta cate ceva pe motiv că încerca produsul, apoi pleca spunând ca sunt prea scumpe. Astfel bea si manca pe banii negustorilor, „deşi pe el îl dădeau banii afara din casa” Dorinţa lui de a nu cheltui nici un ban din cei strânşi pentru plăcerea de a-i avea si admira îl face sa-şi repare singur cizmele, sa-şi cârpească singur hainele.

            El pândeşte sa ia, ca un om nevoiaş cate o prescură de la biserica, cere cu împrumut câte o ţigara si se sustrage tuturor obligaţiilor comunităţii care ar presupune cheltuieli. De când era „de-o şchioapa”, pricepuse lumea. Când mama lui ii dădea bani sa-si cumpere un „simit” el nu cheltuia bănuţul, fiindcă ştia ca are o bucata de pâine in ghiozdan. Strângând ban lângă ban, el se gândea ce putea face cu banii, ca sa guste „bucuria lucrului pe care nu l-a cumpărat.” Prezentarea casei hagiului ne dezvăluie alte trăsături ale proprietarului.

            Căsuţa era mica si întunecoasa, zăvorâtă cu grija, cu pereţii „cojiţi si galbeni”, tavanul negru si prăfuit, mobilierul sărăcăcios, patul de scânduri acoperit cu o pătura lăţoasă, doua perne din paie si una de lâna „îmbrăcată intr-o fata soioasa” Viaţa hagiului a fost plina de privaţiuni,”fără foc, fără fiertura”. El nu a iubit pe nimeni,nu a avut familie, considerând ca prietenii, copiii si nevasta erau bani agonisiţi si ascunşi. Ultimele clipe ale hagiului dezvăluie tragismul acestei existente.

            Bătrân si bolnav, simţindu-şi sfârşitul aproape,văzând ca nu mai rezista in frig si foame, hagiul îşi calca pe inima si da un bănuţ nepoatei sa cumpere lemne pentru foc si sa-i facă o ciorba de găină. Considera aceasta dorinţa drept o ,,pofta de copil,, ,apoi se căieşte amarnic pentru banii cheltuiţi si-I cere nepoatei sa duca înapoi cărbunii, cenuşa, fulgii si bucăţile de carne ramase pentru a recupera jumătate din suma cheltuita. Moartea l-a găsit singur si bolnav, chinuit de frig si foame , neprimind nimic din puterea galbenilor strânşi o viată întreagă. ,, Săracu, ce bogat este!,,