Sărmanul Dionis

de Minai Eminescu

                Nuvela începe cu un gând profund al autorului. El crede ca trecutul, prezentul şi viitorul sunt prezente numai în perspectiva omului de rând şi crede în reincarnare.

                Într-un sat un pieton udat de ploaie este Dionis. Acesta intră într-o cârciumă pentru a aştepta până se linişteşte ploaia. Dionis este un copil orfan.

                Ploaia sa oprit, iar Dionis a plecat de la cârciumă şi acum este în drum spre casă. Casa era veche şi dărăpănată. În interior se regăsea o masă plina cu cărţi , un pat sărăcăcios, iar pe perete era un portret al tatălui său. Între Dionis şi portretul tatăl său regăsim multe asemănări.

                Dionis se aşează la masă şi începe a visa detaşându-se de lumea reală. În primul său vis îşi imaginează că în castelul de lângă casa lui cineva cânta la pian. Este atras de sunet, dar visul se sfârşeşte atunci când Dionis se trezeşte.              

                După ce deschide o altă carte începe din nou să viseze, iar în acest vis se crede un călugăr pe nume Dan. Aceste se regăseşte pe un câmp citind, iar după un timp acesta se scoală şi se îndreaptă către Ruben. Ruben îi confirmă că teoria reîncarnării este reală şi îi dezvăluie secretul cărţii. Dan trebuie să citească pagina a şaptea unde sunt dezvăluite secretele pentru a intra în eternitate. Când vru sa plece Ruben se transformă într-o fiinţă demonică.

                Dan se duce acasă unde are un dialog cu umbra sa. Umbra îi propune să desprindă sufletul lui Dan ca acesta să ajungă nemuritor, iar umbra îi va ţine locul în acest timp. El acceptă fiind conştient că în eternitate o secundă poate fi pe pământ o mie de ani. Totuşi Dan se întoarce pentru a o lua şi pe Maria cu el, apoi cei doi se îndreaptă împreună spre lună. Se trezesc înconjuraţi de îngeri în faţa unei porţi mari care nu se deschide. Când Maria şi Dan întreabă dacă după acea poartă este Dumnezeu îngerii zâmbesc, iar asta îl face pe Dan să creadă că el este Dumnezeu. Nu apucă să rostească tot numele că o mulţime de fulgere îi izgonesc din eternitate.        

                Locul acţiunii se schimbă,iar Dan este înconjurat de doi medici care îl examinează şi de Ruben, căruia îi spune despre hârtiile pe care le-a scris umbra sa ce se regăseau pe birou. Dan observă că doctorii nu sunt aici pentru al vindeca pe el ci doar umbra sa întipărită pe perete. Acesta trage concluzia că Ruben la vândut ,,Chinuitorului de suflete”.

                La final intervine iar autorul, care întreabă cititorii dacă şi-au dat seama care este personajul imaginar Dan sau Dionis. În final Eminescu subliniază ideea vieţii ca teatrul.