luni, 8 iulie 2013

Prăbuşirea casei Usher
de Edgar Poe
                Povestea începe cu sosirea unui musafir la casa prietenului său din copilărie, Roderick Usher, de la care a primit o scrisoare care la şocat. În scrisoare acesta se plângea de o boală mintală de care suferea el şi sora sa geamănă. Musafirul este impresionat de arta lui Roderick şi încearcă să îl distreze citind împreună cu el şi ascultând-ul în timp ce improviza la chitară. Roderick cântă ,,Palatul bântuit”, apoi îi spune musafirului ca el crede faptul că locuinţa în care trăieşte este simţitoare, şi că aceste simţuri provin din combinaţia de zidărie şi de vegetaţie care o înconjura.
                Roderick îi spune mai târziu musafirului că sora lui geamănă a murit şi vrea ca pentru două săptămâni să stea înmormântată într-un mormânt de familie în casă înainte să fie îngropată definitiv. Musafirul îl ajută de acesta să pună trupul lui Madeline în mormânt fiind sigur că acesta numai era viu. După ce au închis-o în criptă a urmat o săptămână tensionată, dar fără motiv. Într-o noapte furtunoasă Roderick vine în camera musafirului care era deasupra criptei şi deschide geamul pentru a observa că heleşteul din jurul casei strălucea.
                Cei doi au început să citească o poveste fictivă despre un erou şi un dragon cu voce tare, iar sunetele scrise pe hârtie şi citite de ei prindeau viaţă în casă. Roderick devine isteric şi recunoaşte că aceste sunete sunt făcute de sora lui care nu era moartă. Acesta se duce să vadă ce este cu ea, dar când o vede vine lângă ea, iar uşa de la criptă cade pe amândoi. Cei doi mor.

                Musafirul văzând că această casă începe să crape iese afară şi priveşte cum un tunet împarte casa Usher în două şi cum aceasta se scufundă în heleşteu. Aşa s-a prăbuşit casa Usher.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu